Contact
romana romana  |  english english

Bun venit pe site-ul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă!

 

Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ce desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformații și securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii și combaterii amenințărilor la adresa securității naționale privind misiunile, patrimoniul și informațiile clasificate în cadrul ministerului. Activitatea informativ-operativă a DIPI este supusă controlului parlamentar, prin comisii de specialitate.

...




Comunicate de presă

Caraș-Severin /Culturi de cannabis, descoperite de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T./ Suportul de specialitate în documentarea suspecților de cultivarea ilicită de droguri a fost asigurat de către Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI).
Data: 21/09/2016

 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș- Severin și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș- Severin au documentat și probat activitatea infracțională unor persoane bănuite de cultivarea ilicită de droguri. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI).


La data de 20 septembrie a.c., au fost efectuate trei percheziţii la locuințele, fiind depistate culturi ilicite de droguri, fragmente vegetale mărunțite și instrumente necesare prelucrării acestora, în vederea consumului sau distribuirii. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri, pentru dispunerea măsurilor legale.


La activităţi au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.


Compartimentul Relații Publice

...


Proiect cofinanțat prin Programul Hercule III, gestionat de OLAF, derulat de MAI – DGMRU si DIPI, având ca scop consolidarea, prin formare şi parteneriat, a capacităţii de prevenire şi investigare a fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene / Ofițerii DIPI participă alături de specialiști din instituții de profil ale Comisiei Europene și statelor membre UE la activități de pregătire profesională, în domeniul antifraudă
Data: 14/09/2016

Ofițeri ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) au participat, în perioada 5-9 septembrie a.c., la seminarul ”Dezvoltarea abilităţilor de investigare ale ofiţerilor de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România, implicaţi în protecţia intereselor financiare ale UE, prin dobândirea de noi cunoştinţe, aptitudini şi competenţe” – organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) din România - Direcția Generală Management Resurse Umane (DGMRU) în colaborare cu Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).


Activitatea de pregătire profesională face parte din proiectul „Consolidarea capacităţii Ministerului Afacerilor Interne din România de prevenire şi investigare a fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene prin formare şi parteneriat”, beneficiind de cofinanțare prin Programul Hercule III, gestionat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), componenta instruire antifraudă.


Grupul țintă al activităților de formare organizate îl reprezintă ofițeri de poliție din cadrul Ministerului român al Afacerilor Interne și din cadrul Biroului Central de Investigații al Poliției din Polonia, cu atribuții în investigarea fraudelor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, precum și din personalul MAI implicat în managementul financiar și derularea achizițiilor publice în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.


Lucrările seminarului au fost deschise de către subsecretarul de stat al DIPI, comisar-șef de poliție Marius-Haientz PATRICHE. Oficialul DIPI și-a exprimat convingerea că, prin tematica abordată, proiectul poate contribui la consolidarea capacităţii instituţiilor partenere de a preveni şi investiga fraudele şi alte activităţi ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, dar și la dezvoltarea competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor personalului responsabil, astfel încât acesta să poată lupta împotriva fraudelor, corupţiei şi altor activităţi ilegale ce implică fonduri financiare ale Uniunii Europene.


Subiectele abordate au vizat aspecte subsumate domeniului antifraudă - între care cadrul legislativ național și european, prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, cooperarea interdisciplinară în domeniul luptei împotriva fraudelor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, particularități ale utilizării fondurilor europene alocate pentru finanțarea agriculturii și procesului de dezvoltare a zonelor rurale, tehnici de investigare a fraudelor, lupta împotriva fraudelor ce afectează interesele financiare ale UE - din perspectiva autorităţilor din Ungaria și Estonia.


De asemenea, agenda discuțiilor a prilejuit dezbateri legate de metode de investigare/culegere de informații, rolul analizei de informaţii în investigarea fraudelor care afectează interesele financiare ale UE, constatări rezultate din auditarea fondurilor europene destinate finanţării procesului de dezvoltare a agriculturii şi a zonelor rurale, proceduri speciale, achiziţiile publice finanțate din fonduri europene.


Seminarul a reunit specialiști din cadrul mai multor instituții de profil ale Comisiei Europene și statelor membre UE, îndeosebi România, între acestea regăsindu-se Oficiul European de Luptă Antifraudă, Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală Anticorupţie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, Serviciul Român de Informaţii, Agenția Națională pentru Integritate, Consiliul Concurenței, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Direcția Control și Antifraudă, Autoritatea de Audit România, Central Criminal Police din Estonia și Administraţia Naţională de Taxe şi Vamă din Ungaria.



***


Mai multe informații despre proiectul „Consolidarea capacităţii Ministerului Afacerilor Interne din România de prevenire şi investigare a fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene prin formare şi parteneriat”, beneficiind de co-finanțare prin Programul Hercule III gestionat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)  sunt disponibile accesând comunicatul de presă atașat, precum și pagina de internet a MAI http://www.mai.gov.ro/index03_2_04_3.html.


Activitățile de formare sunt sprijinite de Uniunea Europeană, prin Programul Hercule III (2014-2020). Programul este implementat de Comisia Europeană. Acesta a fost creat pentru a promova activități în domeniul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene (pentru mai multe informații accesați http://ec.europa.eu/anti_fraud/about-us/funding/index_en.htm). Această informare reflectă doar punctul de vedere al autorului, iar Comisia Europeană nu este responsabilă pentru orice utilizare care poate fi dată informațiilor pe care le conține.


Compartimentul Relații Publice 

...


Echipe comune româno-italiene, constituite cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, au destructurat un grup infracțional, suspectat de falsificarea și punerea în circulație de de instrumente de plată electronic / Polițiștii și procurorii români au acționat alături de poliţişti din Italia şi de Centrul European Cybercrime - Europol, beneficiind de suportul de specialitate informativ-operativ al structurilor MAI – DIPI și DOS, și al SRI
Data: 07/09/2016

 

Acționând în cadrul echipei comune de anchetă româno-italiene constituită cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești șiofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au destructurat un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronica, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și proxenetism.

 

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul structurilor teritoriale de combatere a criminalității organizate din județele Argeș, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoșani, Caraș - Severin și Dolj, Compartimentelor de urmăriți din cadrul  D.G.P.M.B., Inspectoratelor de Poliție din județele în care s-au efectuat perchezițiile și al Jandarmeriei Române.

 

Alături de polițiștii și procurorii români, au acționat poliţişti din Italia, precum şi un reprezentant Europol – EC3 (Centrul European Cybercrime).

 

În documentarea cauzei, suportul de specialitate a fost asigurat de către structurile MAI - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) și Direcţia Operaţiuni și Speciale (DOS) –IGPR, și Serviciul Român de Informații (SRI).

 

Datele obținute și cercetările efectuate au evidențiat faptul că, începând cu anul 2013, membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Franței și Italiei, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite  la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate), au falsificat instrumente de plată electronică pe care le-au folosit pentru retragerea de numerar sau achiziţionarea de produse de vestimentaţie şi încălţăminte de la mai multe societăţi comerciale din Italia.

 

Din punct de vedere al structurii organizatorice a gruparii, pozitia de lider si coordonator al grupului (30 de membri) a fost ocupată de către N. Mihai, persoană cu influenţă şi legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă.

 

S-a reţinut totodată că N. Mihai a coordonat pe teritoriul Italiei și Elveției o activitate de obținere de venituri de pe urma practicării prostituției de către persoane recrutate din România.

 

La data de 06.09.2016, au fost efectuate 20 percheziții domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoşani, Caraş-Severin şi Dolj, fiind găsite şi ridicate următoarele bunuri: 3 hard disk-uri, 5 laptop-uri, 1 tabletă, 30 de suporţi optici, 2 memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 9 carduri bancare, suma de 20.000 de lei, precum și suma de 4.100 de euro.

 

Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Italiei, sincronizate şi coordonate de către procurorii din cadrul Procuraturii Republicii din Monza.

 

Autoritățile judiciare din Italia  au emis față de N. Mihai și alți șase membri ai grupului infracțional organizat mandate europene de arestare, ce urmează să fie puse în aplicare de autoritățile judiciare competente.

 

Valoarea prejudiciului estimat este de 60.000 de euro.

 

Compartimentul Relații Publice

...


Percheziţii ale Poliţiei Capitalei într-o cauză de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului / Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR
Data: 06/09/2016

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare, la data de 6 septembrie a.c., opt mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului.

 

Datele şi probele administrate în cauză au evidențiat că bănuiţii au exercitat acte de violenţă şi au lipsit de libertate în mod ilegal un bărbat, ulterior încercând să-l determine, prin constrângere şi corupere, să-şi retragă plângerea şi declaraţiile formulate.

 

Toate cele 10 persoane implicate în cauză vor fi audiate la sediul Poliţiei Capitalei.

 

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Compartimentul Relații Publice 

...


Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești, cu suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), au documentat și probat activitatea infracțională a unui grup organizat, suspectat de manipularea pieţei de capital, spălarea banilor, înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și instigare la fals informatic
Data: 31/08/2016

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Pitești și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești au documentat și probat activitatea infracțională a doi suspecți, respectiv:

 

  • T. Ştefan, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, manipulare a pieţei de capital, spălarea banilor, înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și instigare la fals informatic și

 

  • T. Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la manipularea pieţei de capital, spălarea banilor, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi constituirea unui grup infracţional organizat.

 


Prejudiciul produs în cauză este de 4.364.451 de lei. Față de cei trei suspecți s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.

   

În instrumentarea cauzei, procurorii DIICOT și polițiștii au beneficiat de suportul de specialitate asigurat de către Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI).


Datele obținute și cercetările efectuate au evidențiat faptul că, în perioada 2008-2012, T.Ștefan în calitate de agent delegat de servicii şi investiţii financiare, aflându-se în raporturi de colaborare cu o Societatea de Servicii şi Investiţii Financiare (în continuare SSIF), a constituit un grup infracţional organizat, împreună cu T. Andrei şi N. Elena Gabriela, grup care a avut ca obiectiv, în principal, inducerea în eroare şi păgubirea clienţilor societății de investiții financiare, precum şi practici de manipulare a pieţei de capital.

 

Mecanismul infracțional dezvoltat de către T. Ştefan a constat în deposedarea victimelor de acţiuni sau de bani prin tranzacţionarea repetată a acţiunilor, fără să existe dispoziţia prealabilă şi scrisă a titularilor acestora, în scopul creşterii artificiale a valorii unor instrumente financiare neatractive pentru piaţă, urmată de însuşirea contravalorii acţiunilor din conturile create exclusiv cu acest scop.

 

În cauză, s-a reținut că T. Ştefan a conceput o procedură de constituire a setului de documente, pe care trebuia să le predea compartimentului de control intern din cadrul SSIF, inversă decât cea legală.

 

În acest sens, T. Ștefan, orientându-se după documentul generat automat de către sistemul informatic constând în confirmarea ordinelor de tranzacționare, i-a determinat pe T. Andrei şi N. Elena Gabriela să completeze şi să semneze atât la rubricile „semnătura agentului”, cât şi „semnătura clientului”, falsificând în acest mod ordinele de tranzacționare și constituind astfel arhiva pe luna precedentă.

 

De asemenea, acesta i-a determinat pe cei doi să-şi deschidă conturi de tranzacţionare la SSIF, pe care le-a utilizat tot el în scopul tranzacţionării repetate a unor instrumente financiare neatractive pentru piaţă, dar a căror valoare a crescut substanţial, ca urmare a manipulării pieţei de capital efectuată de inculpat.

 

Totodată, s-a reținut că inculpații au indus în eroare persoanele vătămate, pe care le-au determinat să încheie procuri în formă autentică prin intermediul cărora erau împuterniciţi să le reprezinte în faţa instituţiilor financiare, inclusiv să deschidă conturi bancare şi să efectueze operaţiuni pe aceste conturi.

 

În temeiul procurilor obţinute în acest mod, inculpații au procedat la falsificarea documentelor de deschidere a contului de tranzacţionare şi a contractului de intermediere împreună cu anexele acestuia, precum şi la deschiderea de conturi bancare de unde îşi însuşeau sumele de bani rezultate în urma tranzacţiilor.

 

Compartimentul Relații Publice

...


Dezvoltare institutionala prin implementarea de proiecte europene

Dezvoltarea instituţională prin implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene, un obiectiv prioritar al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI)
Data: 09/06/2015

Implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene este, pentru Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, un obiectiv prioritar menit să asigure dezvoltarea instituţională prin pregătirea permanentă a personalului, perfecţionarea şi adaptarea metodelor de lucru, dar şi mecanismelor de reacţie şi protecţie instituţională în activităţile specifice de cunoaştere, prevenire şi contracarare a riscurilor şi vulnerabilităţlor ce pot aduce atingere securităţii naţionale.

Proiectele se înscriu în demersul de modernizare


Activitati de cooperare

Conferința ministerială în domeniul combaterii terorismului în regiunea dunăreană / O delegație a MAI, reprezentată de către comisar-șef de poliție Rareș VĂDUVA -subsecretar de stat al DIPI, a participat la Conferința ministerială în domeniul combaterii terorismului în regiunea dunăreană, ce a avut loc, în perioada 21-22 ianuarie a.c., la Sofia, în Bulgaria.
Data: 27/01/2016

O delegație a Ministerului Afacerilor Interne, reprezentată de către comisar-șef de poliție Rareș VĂDUVA  - subsecretar de stat al Departamentului de Informații și Protecție Internă, a participat la Conferința ministerială în domeniul combaterii terorismului în regiunea dunăreană, ce a avut loc, în perioada 21-22 ianuarie a.c., la Sofia, în Bulgaria.

Evenimentul a reunit oficiali din state membre UE și non-UE din zona dunăreană, EUROPOL, SELEC, Danube Strategy Point și ai fundațiilor Hanns Seidel și Konrad Adenauer, fiind organizat în cadrul Ariei Prioritare 11- Securit ...


Întâlnire de lucru organizată de către Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României cu angajați ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne – Republica Moldova.
Data: 25/09/2015

Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României a organizat, în perioada 14 – 18 septembrie 2015, o întâlnire comună cu angajați ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne – Republica Moldova.

În cadrul atelierului de lucru au fost abordate teme din domeniul protecției informațiilor clasificate, precum și alte subiecte de interes comun, menite să conducă la perfecţionarea şi adaptarea la metodele noi de lucru ale SPIA, pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a riscurilor şi ameninţărilor susceptibile să compromită securitatea instituţională.

Conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a primit vizita delegaţiei germane a Oficiului de Investigaţii Criminale al Landului Renania de Nord – Westfalia, condusă de domnul Uwe JACOB, directorul Oficiului.
Data: 12/06/2015

Conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI)  a primit joi, 3 iunie a.c., la Bucureşti, vizita delegaţiei germane a Oficiului de Investigaţii Criminale al Landului Renania de Nord – Westfalia, condusă de domnul Uwe JACOB, directorul Oficiului.

Pe parcursul discuţiilor au fost abordate aspecte referitoare la cooperarea judiciară, întâlnirea oferind un bun prilej pentru a evidenţia rezultatele colaborării obţinute în domeniul combaterii criminalităţii.

Reprezentantii celor două delegaţii au subliniat, în cadrul dialogului purtat, importanţa schimbului de date şi informații, în condiţii oper ...


BUCUREȘTI/ Consolidarea cooperării bilaterale, pe agenda discuţiilor întâlnirii de lucru a conducerilor Departamentului de Informații și Protecție Internă - MAI România şi Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) –MAI Republica Moldova
Data: 08/05/2015

Conducerea Departamentului de Informații și Protecție Internă a primit, vineri, 8 mai a.c., la sediul unității, vizita delegației Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Scopul întâlnirii l-a reprezentat consolidarea cooperării bilaterale între structurile omoloage din cadrul ministerelor afacerilor interne din România și Republica Moldova, sens în care, în lumina Acordului de la Kiev între Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalității (06 iulie 1999), a fost semn ...


Întâlnire de lucru având ca temă folosirea inteligentă a sistemelor informative în vederea reducerii criminalității şi realizarea unui schimb de bune practici, organizată între delegații ale Poliției Naționale Cipriote şi Departamentului de Informații şi Protecţie Internă.
Data: 03/12/2013

Folosirea inteligentă a sistemelor informative în vederea reducerii criminalității şi realizarea unui schimb de bune practici au fost discutate în cadrul unei întâlniri de lucru organizate marți, 3 decembrie a.c., între delegația din cadrul structurii de analiză a informațiilor a Poliției Naționale Cipriote şi o delegație a Departamentului de Informații şi Protecție Internă. 

Întâlnirea se înscrie demersurilor de cooperare româno-cipriotă şi a avut loc la inițiativa atașatului de afaceri interne român şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române

Pe agenda discuțiilor purtate de ...


Legaturi utile

mai multe legaturi